Administrație

Bilanțul CJ Galați: au continuat investițiile masive în infrastructura rutieră și medicală

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a făcut bilanțul ultimelor trei luni. A fost o vară plină de evenimente, ședințe de lucru, vizite pe șantier și discuții mai mult sau mai puțin aprinse despre lucrările aflate în derulare în acest moment, a dezvăluit Fotea.

Șeful CJ a dezvăluit că în această vară au fost făcute pregătiri pentru viitoarele proiecte cu finanțare europeană.

„Au fost multe ore de lucru și întâlniri cu constructorii, astfel că am reușit, împreună, să luăm cele mai bune decizii pentru județ. Mai mult, s-a lucrat și se lucrează intens la pregătirea noilor proiecte pe care le vom depune pe noul exercițiu financiar al Uniunii Europene”, a spus Costel Fotea.

Totodată, au fost continuate investițiile în sănătate.

„În vara care doar ce s-a încheiat, am continuat să punem sănătatea pe primul loc, astfel că a fost adusă aparatură medicală performantă, de care gălățenii și medicii au mare nevoie. Am continuat să investim pentru salvarea vieții celor cu probleme cardiace grave și care aveau nevoie de stenturi ori stimulatoare cardiace. De asemenea, am continuat să lucrăm la primul centru de diagnosticare a cancerului și am pornit noi investiții de modernizare a spațiilor medicale”, a declarat președintele Consiliului Județean.

În ultima perioadă au avansat foarte mult lucrările din cadrul sistemului de management al deșeurilor, unicul proiect de acest tip din România.

„Totodată, a fost o vară în care s-a lucrat mult pentru a avea un mediu mai curat. Noul depozit de deșeuri menajere de la Valea Mărului prinde contur, cea mai modernă stație de epurare a levigatului a fost deja adusă și montată, iar fosta groapă de gunoi de la Rateș (Tecuci) este în plin proces de închidere. Evoluăm și la capitolul infrastructură de apă și canalizare. Cu fiecare rețea finalizată și cu fiecare stație de epurare pe care o dăm în funcțiune, apele din județul nostru devin mai curate”, a adăugat Costel Fotea.

Președintele Costel Fotea nu a uitat să vorbească despre copiii care au participat la tabăra de vară, despre concursurile de pescuit pentru persoanele cu dizabilități și despre inedita campanie de donare de sânge.

„Zeci de copii din mai multe localități gălățene au avut parte de o tabără de vară cu jocuri, dansuri și numeroase ateliere de creație. Buna dispoziție și relaxarea în aer liber nu au lipsit nici de la cele două concursuri de pescuit organizate pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau cu handicap locomotor, la complexul de agrement Zătun. De asemenea, pentru prima dată în județul nostru are loc o campanie mobilă de donare de sânge. Până acum, sute de oameni din mai multe localități ale județului Galați au donat și au salvat vieți”, a precizat Fotea.

Numeroase proiecte vor fi lansate în curând, iar cele vechi vor fi continuate.

Evaluați acest articol
(0 voturi)