La nivelul Consiliului Județean Galați se lucrează la proiecte de modernizare pentru aproape 190 de km de drum județean. Deja pentru unele investiții s-a ajuns la documentația tehnică, în timp ce pentru altele s-au aprobat indicatorii tehnico-economici și au fost depuse cererile de finanțare.
“În acest moment, se lucrează deja la partea de proiectare tehnică pentru modernizarea a peste 61 de km, pe ruta DN24D - Bălăbăneşti – Bălăşeşti - Ciureştii Noi – Cotoroaia – Cerţeşti – Blânzi - Corod - Valea Mărului - Slobozia Conachi –Schela (ferma de la Greaca) - intersecţia cu DN25 (pod sat Traian). Pentru această investiție, avem deja certitudinea că vom obține fondurile necesare prin Programul Operațional Regional 2021-2027.
De asemenea, am trimis către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cereri de finanțare pentru modernizarea a încă aproape 100 de km de drum județean, în cadrul Programul Național de Investiții <Anghel Saligny>”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Astfel, pe acest program s-au depus spre finanțare următoarele drumuri:
- DJ 242 D Băneasa – Rogojeni
- DJ 240 Munteni – Țigănești – Ungureni – Negrilești – Slobozia Blăneasa – Talpău – Ghidigeni – Gefu
- DJ 253 Umbrărești – Cudalbi
- DJ 242 H Zărnești- Rădești
- DJ 255 A Pădurea Garboavele - Odaia Manolache
- DJ240A Cârlomănești- Gârbovăț
- DJ 252G Țepu-Tecucelu Sec
- DJ 242H Lunca- Jorăști
- DJ 251A Matca-Corod
- DJ 253 Băleni-Viile
În plus, se pregătesc proiecte și pentru modernizarea a 30 de km de pe:
- DJ 255 intersecția cu DN25 – Slobozia Conachi
- DJ 241 Berheci – Gohor
- DJ 241 A Gohor – Corcioveni
- DJ 241 G Corcioveni – Brăhășești
Valoarea estimată pentru toate aceste investiții este de aproximativ 120 de milioane de euro.