Administrație

Contractul pentru modernizarea străzii Domnească, scos la licitație

Contractul pentru modernizarea străzii Domnească, scos la licitație

Primăria municipiului Galați informează că strada Domnească va fi pusă în valoare în cadrul unui amplu proiect, iar contractul pentru modernizarea acestei străzi importante a orașului a fost lansat în licitație publică.

Contractul vizează segmentul cuprins între strada N. Gamulea (Biserica Greacă) și strada Gării (Biserica Catolică), iar valoarea sa estimată este de 16,48 milioane lei fără TVA. Ofertele sunt așteptate până pe 28 septembrie 2022.

În cadrul proiectului sunt prevăzute în principal lucrări de modernizare și reabilitare a carosabilului și trotuarelor, cu elemente tip „Aleea Celebrităților - Walk of Fame” pentru personalități marcante ale Galațiului, refacerea stațiilor de autobuz, reconfigurarea și modernizarea spațiilor verzi, sisteme de irigații automatizate, piste pentru bicicliști, bănci și coșuri de gunoi, iluminat public de tip led.

Mai mult, pentru pietonalizarea din week-end, în zona intersecției cu str. Gării, dar și la intersecțiile cu drumurile laterale, se vor monta stâlpi retractabili automați, cu acționare electrică sau hidraulică.

Primăria municipiului Galați continuă astfel programul de modernizare a zonei străzii Domnească unde se vor derula multe alte proiecte importante pentru gălățeni ce vor duce în cele din urmă la crearea unui ansamblu urban.

Acesta include Teatrul Dramatic, care va fi renovat, modernizarea Piațetei de la Biserica Greacă, amenajarea spațiului din imediata apropiere a străzii Eroilor ce presupune și crearea unei parcări subterane, reconfigurarea parcului unde se află Monumentul Eroilor Revoluției.

Deja a fost depus pentru finanțare în cadrul PNRR proiectul pentru reabilitarea Palatului Simion Gheorghiu, în timp ce proiectul pentru punerea în valoare a clădirii de patrimoniu de pe strada Domnească nr. 58 este aproape de finalizare.

O primă parte a străzii Domnească a fost deja modernizată, pe segmentul cuprins între strada Brăilei și strada N. Gamulea (Biserica Greacă), la fel ca și Parcul Mihai Eminescu, parcul de la Parfumul Teilor și Piațeta Florilor de Tei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)