Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este despre conștientizare, egalitate de șanse, integrare, solidaritate și demnitate, susține președintele CJ Galați, Costel Fotea, într-un mesaj pe Facebook.
„De aceea, lupta noastră pentru combaterea oricărei forme de discriminare trebuie să fie neîncetată. Am avut privilegiul să împart bucurii și provocări cu acești minunați oameni, în cadrul multelor colaborări, proiecte și evenimente pe care le-am organizat împreună cu Asociația Persoanelor cu Handicap “Sporting Club” Galați și Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Galați.
Și de fiecare dată, am rămas impresionat de dăruirea lor, de felul lor de a se bucura de viață, de curajul de care dau dovadă clipă de clipă și mai ales de faptul că, în fiecare zi, ne arată tuturor cât de puternică este voința unui om.
Dragi gălățeni,
Să ne deschidem inimile către cei din jur și să construim o lume plină de înțelegere și bunătate!”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.