În jumătatea de nord a nins viscolit, iar în restul județului a fost ploaie înghețată. Utilajele de deszăpezire intervin pe drumurile din județul Galați, de ore bune.
„Am intervenit și intervenim cu material antiderapant, iar acolo unde a fost nevoie s-a acționat și cu lama pentru înlăturarea zăpezii de pe partea carosabilă. Vântul suflă destul de tare, cu viteze de peste 50 km pe oră.
Pe drumurile județene se circulă în condiții de iarnă. Îi rog pe toți conducătorii auto să circule cu prudență maximă, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să păstreze distanța regulamentară”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Județul Galați se află sub cod galben de vreme rea până mâine dimineață, la ora 10.00.