Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) a transmis, pe 26 august 2026, o scrisoare deschisă către Guvern și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin care avertizează asupra lipsei acute a unor medicamente esențiale pentru tratamentul cancerului.
Potrivit FABC, în doar 24 de ore au fost identificate trei medicamente oncologice complet indisponibile și alte opt aflate în discontinuitate repetată și de lungă durată, confirmând problemele de aprovizionare semnalate deja la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Totodată, FABC atrage atenția că, spre deosebire de alte categorii de pacienți, cei cu cancer nu își permit întârzieri: pentru un pacient cu cancer, o discontinuitate de săptămâni nu înseamnă simplă problemă de aprovizionare, ci amânarea tratamentului, pierderea șansei terapeutice și, în cazuri extreme, decese care ar fi putut fi evitate.
FABC solicită autorităților cinci măsuri concrete: verificarea de urgență a disponibilității medicamentelor oncologice la nivel național, publicarea transparentă a situației stocurilor și discontinuităților, identificarea imediată a soluțiilor de aprovizionare, clarificarea accesului pacienților la terapiile deja aprobate și instituirea unui mecanism permanent de dialog cu organizațiile de pacienți.
Apelul FABC vine vine pe fondul unor semnale repetate în ultimele luni privind dificultăți de aprovizionare cu medicamente în România, inclusiv un audit de urgență anunțat recent de Ministerul Sănătății cu privire la mecanismul de monitorizare a disponibilității medicamentelor.