Administrație

Drumul de Centură, de la două la patru benzi. Tronsonul dintre Viaductul Combinatului și strada 9 Mai (blocurile ANL), extins și asfaltat

Drumul de Centură, de la două la patru benzi. Tronsonul dintre Viaductul Combinatului și strada 9 Mai (blocurile ANL), extins și asfaltat

Drumul de Centură, de la două la patru benzi. Tronsonul dintre Viaductul Combinatului și strada 9 Mai (blocurile ANL) a fost extins și asfaltat, anunță președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Întregul tronson a fost lărgit la patru benzi, după ce toate utilitățile au fost relocate.

„Era una dintre cele mai aglomerate porțiuni de pe Centura Galațiului, unde se formau mereu ambuteiaje. Mai mult, pe o mare parte din el s-a turnat deja și strat nou de asfalt (la final vor fi trei straturi de asfalt), ultima porțiune urmând să fie finalizată în curând. Astfel, traficul va fi mult mai sigur și mai fluid, la fel ca și pe tronsonul dintre Talcioc și bulevardul George Coșbuc, extins și el la patru benzi.  Deja, acolo unde s-a turnat strat nou de asfalt se circulă mult mai bine față de cum era în trecut”, a precizat Costel Fotea.

Evaluați acest articol
(0 voturi)