Clădirea în care funcționează Grădinița „Codruța”, din cartierul Micro 19, a fost modernizată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană derulat de către Primăria municipiului Galați.
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Este încă un obiectiv important de care vor beneficia copiii. Pe de o parte asigurăm un confort mai mare, iar pe de altă parte va scădea consumul de energie în acest spațiu al grădiniței. Și nu ne oprim aici. Vom continua investițiile în educație pentru a le asigura copiilor toate condițiile de care au nevoie”.
Principalele categorii de lucrări de intervenție la „Grădinița Codruța” au vizat: izolarea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalației de iluminat, realizarea unui sistem de preluarea a apelor pluviale etc.
Valoarea lucrărilor este de aproximativ 1,2 milioane de lei, din care circa un milion de lei reprezintă fondurile nerambursabile.
Primăria municipiului Galați a realizat deja 20 de obiective de investiții ce au vizat tot atâtea unități de învățământ din oraș. Mai mult, sunt în diverse stadii alte 30 de proiecte pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor.