Administrație

Investiție de 13,5 milioane de lei la Spitalul Județean Galați. Secția de Neurologie va fi dotată cu angiograf și aparat pentru tratarea AVC

Investiție de 13,5 milioane de lei la Spitalul Județean Galați. Secția de Neurologie va fi dotată cu angiograf și aparat pentru tratarea AVC

Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, anunță o investiție importantă în sistemul medical, prin dotarea Unității de Primiri Urgențe și Unității de Accidente Vasculare Cerebrale Acute (AVC) din cadrul Secției Clinice de Neurologie a Spitalului Județean cu 84 de echipamente medicale de ultimă generație.

Consiliul Județean Galați continuă investițiile în modernizarea sistemului medical, printr-un proiect amplu destinat creșterii calității actului medical și a șanselor de recuperare pentru pacienți.

„Este esențial ca pacienții cu AVC să beneficieze, aici, la Galați, de îngrijiri medicale la cele mai înalte standarde. Investițiile în aparatură medicală specializată realizate de Consiliul Județean, precum un angiograf complet echipat și un aparat de stimulare magnetică transcraniană (rTMS), vor permite inclusiv oferirea unor proceduri noi pentru pacienții critici cu AVC, atât în faza acută, cât și în cea de recuperare”, a transmis Costel Fotea.

Printre cele mai importante echipamente care vor ajunge la spital se numără angiograful, un aparat de imagistică de înaltă precizie ce permite vizualizarea detaliată a vaselor de sânge. Acesta va avea un rol esențial în diagnosticarea rapidă și corectă a accidentelor vasculare cerebrale, fiind dotat cu un software specializat care îi ajută pe medici să intervină prompt, în condițiile în care fiecare secundă este crucială.

De asemenea, proiectul include și un aparat de stimulare magnetică transcraniană (rTMS), o tehnologie inovatoare utilizată în tratamentul pacienților cu AVC. Prin intermediul unui câmp magnetic, acest echipament stimulează activitatea neuronală și contribuie la recuperarea funcțiilor cerebrale afectate.

Lista investițiilor cuprinde și alte echipamente esențiale pentru îngrijirea pacienților: Holter EKG cu 12 canale, o stație centrală cu opt monitoare pentru funcții vitale, opt paturi ATI complet echipate, aparatură IT, module medicale mobile și sisteme pentru transportul pacienților.

„Prin acest proiect vom achiziționa și alte echipamente importante: Holter EKG cu 12 canale, stație centrală cu opt monitoare de funcții vitale, opt paturi ATI cu toate dotările, aparatură IT, module medicale mobile, sisteme pentru transportul pacienților. Investim în dotarea spitalelor, în tehnologie modernă și, mai ales, în sănătatea oamenilor!”, a mai declarat Costel Fotea.

Evaluați acest articol
(0 voturi)