Administrație

Investiție de 4 milioane de euro pentru realizarea unui corp de clădire într-un spital din Galați

Investiție de 4 milioane de euro pentru realizarea unui corp de clădire într-un spital din Galați

În urma unei investiții a Consiliului Județean, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva s-a mutat într-o clădire construită de la zero. Din vechiul spital nu a mai rămas decât un corp de clădire. Investiția se ridică la aproximativ 4 milioane de euro. Cu noile aparate medicale, în interior se va amenaja un centru de excelență pentru diagnosticarea și tratarea cancerului de piele.

 În interior sunt cabinete, saloane, laboratoare și alte săli moderne pentru activitățile specifice. De asemenea, studenții la Facultatea de Medicină au un amfiteatru și mai multe laboratoare pentru cursuri și practică. Clădirea are un etaj și a fost dotată cu aparate moderne în valoare de peste 300.000 de euro. Tot aici se găsește singurul aparat din țară de microscopie confocală in vivo, un echipament medical folosit pentru diagnosticarea precisă a cancerului de piele.

 „Este pentru prima data în ultimii 30 de ani, când, la Galați, se construiesc de la zero clădiri noi pentru spitale. Mare parte din activitatea Spitalului de Boli Infecțioase se va muta în noua clădire. Aici vor funcționa laboratorul de microbiologie moleculară, secția de dermato-venerologie, care se mută definitiv dintr-un spațiu vechi și impropriu actului medical și o parte din secția de Boli infecțioase I. Dezvoltăm aici un centru de excelență pentru diagnosticarea și tratarea cancerului de piele, cu echipamente medicale de ultima generație, unice în România. De asemenea, s-a amenajat și un compartiment pentru intervenții chirurgicale minore. Mai mult, noua clădire are și o zonă didactică pentru studenții de la medicină, inclusiv un amfiteatru cu peste 100 de locuri. Au fost amenajate saloane moderne, cu trei paturi și baie proprie, dotate cu tot ceea ce este nevoie pentru confortul pacienților”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 
 
 
Evaluați acest articol
(0 voturi)