Consiliul Județean Galați a aprobat o investiție importantă pentru sistemul de sănătate din Tecuci. Clădirea, unde funcționează Ambulanța Tecuci, veche de aproximativ 70 de ani, va intra într-un amplu proces de eficientizare energetică, în cadrul unei investiții de 2,9 milioane de lei.
„Astfel, vor avea loc lucrări de: reparații, refacere și reconfigurare necesare pentru creșterea performanței energetice, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile : panouri solare/pompe de căldură, vor fi reabilitate şi modernizate sistemele electrice și de iluminat, se vor lua măsuri necesare pentru a asigura protecția împotriva incendiilor, precum și măsuri necesare pentru asigurarea rezistenței și stabilității construcției.
„Este o clădire cu un singur etaj, cu o suprafață desfășurată de peste 360 de mp, la care nu s-a mai intervenit de zeci de ani.Proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.