- Profesorii și angajații din școli și inspectorate nu mai beneficiază de decontarea navetei pe întreg anul 2025.
- Salariile sunt înghețate la nivelul lunii noiembrie 2024.
- Concursul național de Titularizare și angajările din Învățământ sunt blocate de OUG 156/2024 în 2025, cu excepția posturilor unice, adică acolo unde există un post cu atribuții care nu pot fi acoperite de personalul existent.
- Primele de carieră didactică și primele de carieră profesională: acestea nu vor fi acordate decât dacă guvernul va reuși „decontarea integrală” din fonduri externe nerambursabile. Fiind cheltuieli de dezvoltare profesională care au și componentă de asigurare de nevoi specifice, cel mai probabil nu vor putea fi decontate integral din fonduri europene nerabursabile.
- Profesorii care coordonează implementarea proiectelor nu pot fi plătiți suplimentar, nu pot fi remunerați din banii din proiect și în continuare nu pot fi recompensați cu reducerea normei didactice, prevăzută de lege.
- Profesorii cu peste 15 ani vechime și gradul didactic I nu pot să-și reducă norma de predare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, așa cum prevede legea 198/2023, potrivit noilor prevederi.
- Acordarea premiului pentru activitate suplimentară de 2% din fondul de salarii de la nivelul unității este amânată la aplicare în 2025.