Administrație

Programul „Împreună prindem curaj”

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a anunțat și în cadrul conferinței de presă din 27 martie, că a semnat ordinul prin care sunt alocate inspectoratelor școlare fonduri în valoare de 1.550.000 de lei pentru activități în cadrul programului „Împreună prindem curaj”, ale cărui obiective sunt prevenirea și reducerea violenței/infracțiunilor în mediul școlar.

Acest program se concentrează pe sprijinirea școlilor pentru crearea unui mediu sigur și propice învățării.

Una dintre condiţiile esenţiale pentru o învăţare eficientă este asigurarea unui climat sigur şi confortabil. Atât adulţii, cât şi copiii au nevoie de un mediu lipsit de ameninţări pentru a putea învăţa. Se dorește ca proiectele școlare dezvoltate în cadrul programului „Împreună prindem curaj” să devină punctul de plecare al unei adevărate campanii naționale de prevenire a violenței în mediul școlar, crescând anual pentru a implica fiecare actor din cadrul școlii în crearea și menținerea unei atmosfere propice învățării.

Implementarea și coordonarea acestui program la nivel județean revin Inspectoratului Şcolar Județean Galați și Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Galați. Aceste instituții vor oferi sprijin unităților de învățământ în scrierea și implementarea proiectelor de prevenire a violenței

Evaluați acest articol
(0 voturi)