Administrație

Pucheanu, despre modernizarea Bulevardului George Coșbuc: „Nu poți să asfaltezi și apoi să începi să sapi ca să înlocuiești conducte”

Bulevardul George Coșbuc se află în plin proces de modernizare, iar primarul municipiului, Ionuț Pucheanu, a transmis detalii despre stadiul lucrărilor și etapele rămase.

Potrivit edilului, proiectul presupune două mari componente: modernizarea rețelelor de apă și canalizare, care este aproape finalizată (93%), și lucrările la carosabil și trotuare, aflate în prezent la circa 30% din stadiu. „Nu poți să asfaltezi și apoi să începi să sapi ca să înlocuiești conducte. Modernizarea unui bulevard presupune rețele subterane, iluminat, hidranți, trotuare și spații verzi”, a explicat Pucheanu.

Primarul a mai precizat că disconfortul generat de șantier este temporar și necesar pentru realizarea unui proiect durabil, similar celor finalizate pe arterele Siderurgiștilor, 1 Decembrie, H. Coandă și T. Vuia. „Va urma asfaltarea, iar la final vom avea o axă rutieră modernă, cum puține orașe au”, a subliniat acesta.

Lucrările fac parte dintr-un proiect finanțat parțial prin programe naționale și buget local. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare