Administrație

Sală nouă de spectacole pentru Centrul Cultural “Dunărea de Jos” cu fonduri europene

Consiliul Județean Galați a aprobat proiectul tehnic al unei noi investiții cu fonduri europene. Este vorba de realizarea unei săli de spectacole la Centrul Cultural “Dunărea de Jos”.

„Am câștigat un nou proiect cu fonduri europene. Astfel, vom extinde Centrul Cultural <Dunărea de Jos> cu un nou corp de clădire, în care va fi amenajată o sală de spectacole. Va fi un spațiu multifunctional, în care se vor putea desfășura diverse spectacole organizate de elevii Școlii de Arte, evenimentele Centrului Cultural, proiecții, conferințe și dezbateri pe teme culturale sau educaționale. În acest moment, suntem în faza de pregătire a documentației pentru a semna contractul de finanțare, astfel încât să demarăm licitația pentru desemnarea unui constructor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea investiției este de 5.692.540 de lei, fonduri în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova.

Evaluați acest articol
(0 voturi)