Administrație

Sportivii care au participat la Concursul de alergare și ciclism „Gârboavele Run & Ride”, premiați de Consiliul Județean Galați

Sportivii care au participat la Concursul de alergare și ciclism „Gârboavele Run & Ride”, premiați de Consiliul Județean Galați
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a premiat sportivii care au participat la Concursul de alergare și ciclism „Gârboavele Run & Ride”.
 
„Activitățile sportive în mijlocul naturii sunt un prilej de întâlnire cu prietenii, de socializare, de relaxare într-un mod activ în una dintre cele mai frumoase zone de agrement din județul nostru, Pădurea Gârboavele.
Împreună cu Asociația Mausi, suntem alături de toți cei 370 de sportivi din toată țara - atât profesioniști, cât și amatori - care s-au înscris pentru a participa la Concursul de alergare și ciclism ”Gârboavele Run & Ride” (GRR), ce s-a desfășurat astăzi, în Pădurea Gârboavele.
 
De fiecare dată suntem impresionați de entuziasmul, buna dispoziție și energia pe care le generează astfel de competiții, în special în rândul tinerilor și nu numai. Pentru premiile și buna desfășurare a competițiilor din cadrul ”Gârboavele Run & Ride” din acest an s-au alocat 17.000 lei de la bugetul Consiliului Județean. În calitate de parteneri ai Concursului ”Gârboavele Run & Ride” GRR, ediția 2025, ne-am dorit, ca și în anii anteriori, să oferim participanților o experiență de neuitat, în care toți concurenții, dincolo de locurile de pe podium, să fie câștigători, prin beneficiile pe care sportul în mijlocul naturii le aduce. Felicitări tuturor participanților”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
 
Potrivit președintelui CJ Galați, în acest an, facilitățile de sport și agrement din Pădurea Gârboavele se vor extinde.
 
„La Parcul de Aventură vom construi pistele de bob suspendat, dar sunt în plină desfășurare și lucrările la noua pistă de biciclete, cu o lungime de aproape 25 km, între Lacul Vânători și Pădurea Gârboavele”, a mai spus Fotea. 
Evaluați acest articol
(0 voturi)