Potrivit documentului, nu vor fi calculate majorări de întârziere și penalități până la 25 octombrie pentru toate obligațiile fiscale scadente între 21.03.2020 și 25.10.2020. În plus, rămân suspendate sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire, stabilește actul normativ. Excepție sunt executările silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală până la 25 octombrie. Este vorba despre executările silite „provenite din săvârșirea de infracțiuni, precum și a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanțe naționale”.
Ordonanța de Guvern a fost redactată cu scopul prelungirii aplicării unor măsuri fiscale benefice mediului de afaceri în contextul în care pandemia SARS-CoV-2 a generat dificultăți de natură financiară pentru majoritatea întreprinderilor, acestea confruntându-se cu o lipsă severă de lichiditate. De asemenea, s-a ținut cont de faptul că, în continuare, pe perioada stării de alertă anumite activități din sfera impozitului specific unor activități nu pot fi desfășurate