Moment istoric la FDSA
„Astăzi am avut bucuria să prezidez ședința publică de susținere a primei teze de doctorat, în domeniul Drept, Școala Doctorală de…
„Astăzi am avut bucuria să prezidez ședința publică de susținere a primei teze de doctorat, în domeniul Drept, Școala Doctorală de…
Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă că a solicitat Comisiei Europene ca România să găzduiască Hubul European de Securitate la…
O tentativă de fraudă a fost descoperită într-un centru de examen din Galați, iar candidatul a fost eliminat din examen. Membrii…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Evenimentele din ultimele luni ne-au arătat că avem nevoie de reguli simple și clare. În…
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică realizate la Biblioteca ”V.A.Urechia”, una dintre cele mai frumoase clădiri i…
Palatul Comisiei Europene a Dunării - sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” încă din anul 1968 – a obținut titlul de Marca Pa…
Proiectul a fost realizat de către Consiliul Județean Galați, prin Centrul Europe Direct, cu finanțare de la Comisia Europeană. “…
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, partener cu Institutul Național al…
Două organizații ale magistraților cer ministrului Cătălin Predoiu să consulte Comisia de la Veneția în legătură cu noile proiecte…
La fel ca în toată țara, și în Galați s-a prelungit perioada de autorecenzare a populației până pe 27 mai 2022, ca urmare a decizi…
A fost promulgată legea care prevede că persoanele cu handicap ireversibil vor primi un certificat permanent, fără a mai fi supuse…
Peste 100 de europarlamentari cer CE măsuri ferme pentru salvarea industriei oțelului. Dan Nica: „Pentru România, miza este uriașă…
Începe sesiunea din august 2025 a examenului național de bacalaureat pentru absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a care nu au pr…
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit cu Președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen , pentru a discuta despre…
Premierul Nicolae Ciucă a avut la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepreședinta Comisiei Europene, Dubravka Šuica, responsabil…
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu directorul Agenţiei Europene pentru Cooperarea Reglementatorilor din domeniul Energiei, Ch…
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transp…
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că prima cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de 3 miliard…
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat, la Palatul Victoria, reuniunea Comitetului de monitorizare a Planului Național de Redres…
Premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali au discutat des…