Târgul Educațional „Student #UDJG” de la Tulcea a ajuns la a doua ediție
Peste 1.000 de elevi, părinți și cadre didactice din județul Tulcea sunt așteptați marți, 4 aprilie 2023, începând cu ora 10.00, l…
Peste 1.000 de elevi, părinți și cadre didactice din județul Tulcea sunt așteptați marți, 4 aprilie 2023, începând cu ora 10.00, l…
"Septembrie e o lună de foc. Avem lună de campanie electorală, avem revenire din concedii, crește numărul celor care folosesc mijl…
Cardurile educaționale în valoare de 500 de lei, care au fost emise recent pentru părinții și beneficiarii din acest anul școlar 2…
Ministerul Educației și Cercetării a emis ordinele prin care se aprobă listele competițiilor școlare și sportive ce se vor organiz…
Și, pentru că este vremea „top-urilor”, pe baza rezultatele publicate la Evaluarea Națională 2024, după contestații, iată cum arat…
Ministerul își propune ca până în septembrie să asigure tablete sau laptopuri pentru elevii care nu au acces la astfel de dispozi…
Părinții copiilor de grădiniță și elevilor defavorizați care au venituri reduse și se încadrează în condițiile prevăzute de ordona…
„Semaforul cu cinci culori.. toate galbene! De la viața în peșteri și până în cruda realitate contemporană, Șeful de trib pe atunc…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, miercuri, 8 decembrie, a fost sfinţit un nou laborat…
Alexandru Șerban, președintele organizației de tineret a PNL Galați, trage un semnal de alarmă privitor la școala online. Este imp…
Toți elevii intră în vacanță de luni, pentru două săptămâni, a anunțat președintele Klaus Iohannis după o ședință de criză la Cotr…
Elevii din învățământul preuniversitar vor avea o perioada de vacanță în primăvară, în aprilie, lună în care este sărbătorit și Pa…
Elevii vor recupera cele două săptămâni de vacanță forţată în prima săptămână din al doilea semestru şi în perioada "Şcoala altfel…
Guvernul României a aprobat Memorandumul privind aderarea țării noastre la Agenția Europeană pentru Cerințe Educaționale Speciale…
Ministerul Educației a anunțat că 32 de cadre didactice au fost eliminate din concurs pentru fraudă la proba scrisă de miercuri di…
Tinerii cu vârste peste 16 ani, care se vaccinează la maratonul destinat adolescenţilor ce se desfăşoară luni şi marţi, în curtea…
Adunarea generală a Consiliului Județean al Elevilor a avut loc, zilele trecute, la sediul Primăriei Municipiului Galați. În conte…
Inspectoratul Școlar Județean Galați felicită comunitatea de cadre didactice care a participat la cea de-a V-a ediție a Simpozionu…
15 iunie poartă semnificația unui autentic și profund omagiu adus culturii. Astăzi se împlinesc 137 de ani de când Mihai Eminescu…