Florin Roman a demisionat din funcția de ministru al Cercetării după scandalul diplomelor și al plagiatului
Florin Roman (PNL) şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cercetării, după scandalul plagiatului. Demisia acestuia vine după…
Florin Roman (PNL) şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cercetării, după scandalul plagiatului. Demisia acestuia vine după…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a brevetat „Procedeul de obținere a unei folii biodegradabile”, realizat de trei cercetă…
Gala Cercetării de Excelență la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, ajunsă la a doua ediție, va avea loc în data de 8 decem…
Universitatea ,,Ovidius” Constanţa a făcut spectacol în sferturile de finală ale Campionatului European Universitar la handbal fem…
Consumul alimentelor ultraprocesate (AUP) este asociat cu o îmbătrânire biologică mai accelerată, potrivit unui studiu al unor cer…
Asociația Psihologilor Consilieri și Psihoterapie de Cuplu și Familie – Tomis- Constanța organizează, pe 27 ianuarie 2024, în inte…
800 de elevi, părinți, cadre didactice din județul Tulcea au venit la Clubul Sportiv Școlar pentru a participa la Târgul Educațion…
Alegerea unui program de master semnifică mai mult decât continuarea studiilor – înseamnă alegerea unui traseu profesional. Din ac…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, își întâmpină bobocii în cadrul Stu…
„Scopul îngrijirii nu este doar prelungirea vieții, ci onorarea sensului ei”, spunea Viktor E. Frankl. Adevărata îngrijire începe…
Universitatea Danubius a semnat un acord de colaborare cu Institutul de Economie Națională din cadrul Academiei Române. În conform…
Holul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a fost astăzi, 7 noiembrie 2023, neîncăpător pentru studenții care au venit să vad…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, celebrează 75 de ani de când s-au pus bazele învățământului superior în orașul de la Du…
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a împlinit astăzi 71 de ani și a fost distins cu titlul academic…
Irina Bulmaga, la senioare şi Bogdan-Daniel Deac, la seniori, sunt cei mai buni şahişti români ai anului 2020, potrivit unui comun…
"În ziua de 27 August 2022, a încetat din viață domnul Prof. univ. dr. ing. DHC Iulian Gabriel BÎRSAN, Rector al Universității „Du…
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează, joi, 28 octombrie…
În perioada 3-10 iulie 2022, studenții Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie beneficiază de un stagiu gratuit de practică î…
Colegiul Director al Ligii Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) a decis ca noul Președinte al organizaț…
Liga Studenților din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați a sărbătorit, pe 9 octombrie, 28 de ani de activitate. În cadrul "F…