Cultură

Cinci balerini au plecat din grozăvii

Cinci balerini au plecat din grozăvii
5 mar

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, s-a întâlnit vineri, la Opera Naţională Bucureşti, cu balerini ucraineni, refugiaţi în România, care încep programul de studiu alături de soliştii şi maeştrii primei scene lirice a ţării, prilej cu care şi-a exprimat speranţa ca acestora să li se poată oferi contracte de colaborare.
"Iată că aici avem cinci balerini care au plecat de la grozăviile de acolo, iar Opera a înţeles să-i găzduiască şi să le asigure toate condiţiile pentru a-şi continua repetiţiile, astfel încât să-şi menţina forma. În functie de ce măsuri legislative vom reusi să adoptăm privind integrarea în muncă a celor care vin din Ucraina, probabil că li se vor putea oferi şi lor contracte de colaborare", a declarat Romaşcanu.
El a precizat că, dacă artiştii ucraineni vor cere azil în România, urmare a unei proceduri speciale, procesul se va încheia cu acordarea cetăţeniei române, potrivit Agerpres.ro.
"Pe azil este o procedură specială, nu mă pricep eu foarte bine, dar cert este că această procedură se va termina la un moment dat. Dacă vor azil, înseamnă că vor dori să rămână aici, probabil că atunci se va închide tot procesul acesta cu aprobarea cetăţeniei. Pe partea de muncă există nişte precedente la nivel european care vor fi implementate şi la noi. Am înţeles de la colegul meu Marius Budai, de la Ministerul Muncii, că există posibilitatea să integrăm în muncă cu o durată determinată de trei ani. Sigur, este ceea ce putem oferi. Eu îmi doresc foarte tare ca această situaţie să fie cât mai scurtă şi oamenii să se poată întoarce la casele lor", a arătat ministrul.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare