Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) oferă o nouă perspectivă a colecţiei permanente Corneliu Baba, portretistul care a refuzat să-i facă portretul lui Nicolae Ceauşescu, în anii '80, ceea ce a făcut ca de atunci numele artistului să nu mai fie menţionat în public, potrivit Agerpres. Noua viziune a colecţiei inaugurate recent, prin vernisajul "Corneliu Baba - o privire de aproape", îmbogăţeşte simezele MNArT cu noi lucrări ale artistului, cu fragmente luate din detalii de pictură, cu obiecte care i-au aparţinut expuse în săli zugrăvite în nuanţe de vişină putredă, preferate de artist ca fond de expunere. Evenimentul marchează şi data de 18 noiembrie, când se împlinesc 118 ani de la naşterea pictorului.
Maria Albani, curatoarea care s-a îngrijit să aducă colecţia "Corneliu Baba" în Muzeul Naţional de Artă Timişoara, în urma cu aproape 20 de ani, a mărturisit, pentru AGERPRES, că, de-a lungul timpului, donaţia care a fost făcuta MNArT s-a tot diminuat din diverse motive, atrăgând după sine şi o scădere a impactului asupra expoziţiei. De aceea, a considerat că este nevoie de o nouă viziune asupra colecţiei.
"Mi s-a părut că se diminuează şi impactul asupra expoziţiei, a acestei donaţii, dar şi asupra picturii Baba. Atunci, m-am gândit că mai bine facem o altă expoziţie, cu o altă abordare şi proiectul pe care eu l-am gândit să fie pus în realitate. În expoziţia 'O privire de aproape' sunt lucrări expuse, fragmente luate din detalii de pictură pe care să le vezi altfel, te uiţi de aproape. Este prima parte a proiectului, pentru că urmează partea a doua, un desk-touch, în care este înmagazinat tot materialul despre Corneliu Baba, au fost scanate toate lucrările lui şi se pot urmări în detaliu. Avem în cadrul colecţiei Sala Multimedia, unde am adus câteva manechine folosite de maestru pentru a studia mişcarea, textura materialelor, luminile, umbrele, atitudinile. Astfel a crescut şi coroana de la Regele Nebuniei, a crescut şi fracul pentru George Enescu, şi o îmbrăcăminte pentru un Arlechin", a detaliat istoricul de artă.
Colecţia "Corneliu Baba" la MNArT