Cultură

Dăruiţi şi veţi primi aprecierea oamenilor de pretutindeni!

Dăruiţi şi veţi primi aprecierea oamenilor de pretutindeni!
23 carti

Centrul Cultural "Dunărea de Jos Galaţi" sărbătoreste azi, Ziua Mondială a Cărţii prin proiectul "Citim şi Dăruim!", care s-a materializat prin donarea a peste 2.000 de cărti unor biblioteci şi cămine culturale din judeţ, a declarat coordonatorul evenimentului, Florina Zaharia, potrivit Agerpres. Potrivit acesteia, volumele de beletristică, literatură pentru copii, manuale de limba engleză, albume de artă şi albume de tradiţii şi obiceiuri vor ajunge în cinci localităţi din judeţul Galaţi. De asemenea, tot vineri, primii 30 de vizitatori-cititori ai Centrului Cultural şi colaboratorii permanenţi primesc în dar cărtile editate de instituţia de cultură în anul 2020. Aceste acţiuni fac parte dintr-un proiect mai amplu realizat de Centrul Cultural cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii intitulat "Endless Book- Cărti fără frontiere", proiect care a dotat bibliotecile şi şcolile din Republica Moldova cu peste 10.000 de volume în limba română în cei cinci ani de desfăşurare. Hai să le spunem şi noi: "Happy endless days" şi mult succes în ceea ce faceţi!

Evaluați acest articol
(0 voturi)