Cultură

Ghidul sanitar pentru redeschiderea școlilor, aprobat

Intrarea în școală se va face eșalonat, pe mai multe uși de acces, la intervale orare stabilite în funcție de zone sau de clădiri, elevii vor urma trasee prestabilite în interiorul instituției de învățământ cu păstrarea distanței de 1 m între ei, iar purtarea măștii de protecție în interiorul școlilor este obligatorie pentru personalul didactic și pentru elevi, începând din clasele primare, potrivit ghidului sanitar care reglementează condițiile în care vor fi redeschise școlile pe 14 septembrie, aprobat astăzi de Ministerul Educației și de Ministerul Sănătății. „Ordinul comun pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/ instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.Scenariul 1 Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 2 Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
și

Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3 Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online
Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori.

Ordinul de ministru cuprinde ghiduri privind măsuri sanitare și de protecție pentru fiecare nivel educațional în parte.Traseele vor fi prestabilite la deplasarea în interiorul instituției de învățământ cu păstrarea distanței de 1 m între copii/elevi. Purtarea măștii de protecție în interiorul unității de învățămât este obligatorie în cazul personalului didactic și al elevilor începând din clasele primare.

Igiena mâinilor trebuie să se realizeze frecvent, dar și dezinfecția și aerisirea claselor de curs trebuie realizate zilnic. În fiecare zi se va face și dezinfecția diverselor materiale didactice utilizate la orele de curs. Ghidurile mai prevăd ca, începând din clasele primare, să se asigure distanțarea de minimum 1 metru între elevi sau separarea cu plexiglas în situația în care asigurarea distanței de 1 metru nu este posibilă.

Pe lângă triajul observațional de la domiciliu, se va efectua evaluarea stării de sănătate la prima oră de curs.Începând cu clasele primare, prezența la orele de curs se va face în procent de 50%, prin rotație la 1-2 săptămâni.

„Depunem toate eforturile pentru începerea anului școlar în siguranță. Este importantă distanțarea socială, dar și respectarea măsurilor de igienă care sunt deja cunoscute. Condițiille în care se va desfășura acest an școlar: distanțare, dezinfecție, portul măștii. Adaptarea acestor condiții la fiecare unitate școlară a impus un efort maxim în ultimele două luni”, a declarat astăzi ministrul Nelu Tătaru într-o conferință de presă,scrie edupedu.ro.

Evaluați acest articol
(0 voturi)