Cultură

Grifonii sunt totuşi periculoşi...

Imediat după 1918, Banca Naţională şi Guvernul României dădeau o mână de ajutor decisivă pentru finalizarea Palatului Cultural “Theodor Costescu” din Severin. Acest teatru, monument istoric protejat, care face parte din patrimoniul UNESCO, a devenit în 2021 un pericol public pentru severineni şi turişti, bucăţi întregi din cei doi grifoni de bronz situaţi pe acoperiş începând să cadă. În urma cu câteva zile, capul unuia dintre ei s-a prabuşit pe platoul din faţa Palatului, punând în pericol viaţa trecătorilor. Situaţia a fost semnalată de Eduard Koler, consilier responsabil cu afacerile UE în cadrul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin, într-o postare acidă pe contul de Facebook: “Mai nou, la Severin s-a brevetat o nouă specie de grifoni, grifonul cu capul în pungă cu cele două subspecii ale sale - grifonul cu capul în pungă, nemaiavând cap şi grifonul cu capul în pungă cu capul crăpat. Iată că astăzi, aceste kitsch-uri ordinare se dovedesc a fi nu numai ridicole, cât şi foarte periculoase, întrucât unul dintre capetele celor doi grifoni a căzut pe platoul din faţa Teatrului, punând în pericol viaţa celor care erau la promenadă pe platformă. Al doilea este pe jumătate spart, putând să cadă din moment în moment. Gura lumii spune că atât grifonii cât şi peştii au luat drumul Italiei”, devoalează consilierul local, fost candidat la primăria municipiului în alegerile locale de anul trecut.

Evaluați acest articol
(0 voturi)