Prima ediţie a festivalului Neversea KAPITAL va avea loc, în perioada 4-6 iulie, la Bucureşti, organizatorii spunând că au conceput un program special menit să promoveze oraşul şi să ofere o experienţă culturală şi turistică memorabilă. Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Primăria Capitalei, timp de trei zile, pe cele trei scene amplasate la Arena Naţională vor urca artişti de renume, transformând Bucureştiul într-un punct de atracţie pe harta europeană a muzicii. "Având în vedere numărul mare de turişti aşteptaţi la eveniment, Primăria Capitalei, prin instituţiile de cultură din subordine, a conceput un program special menit să promoveze oraşul şi să ofere o experienţă culturală şi turistică memorabilă. Această participare se înscrie în eforturile municipalităţii de a valorifica potenţialul turistic şi cultural al Capitalei. Toate aceste evenimente conexe se vor desfăşura în curtea Arenei Naţionale, în zone special amenajate pentru publicul festivalului", precizează sursa citată. Astfel, de vineri până duminică, începând cu ora 16:00, participanţii vor putea explora un Hub Creativ plin de energie, un spaţiu de relaxare şi inspiraţie organizat de CREART împreună cu Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, unde va funcţiona şi un punct de informare al Primăriei.