Pentru prima oară în ultimii 12 ani statul cumpără lucrări ale unor artişti plastici români pentru a le expune la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.
Patrimoniul cultural gestionat de muzeu se îmbogăţeşte astfel cu 167 de lucrări care au costat în total două milioane de lei.
Procesul de achiziţie a început în aprilie şi se încheie acum.
Operele selectate de un juriu format din 11 specialişti aparţin unui număr de 100 de artişti. Cel mai tânăr are 23 de ani, iar cel mai vârstnic 85.Câţiva artişti au donat muzeului 13 lucrări, care se adaugă colecţiei cumpărate.
Călin Dan, Director Muzeul Naţional de Artă Contemporană: “Organizăm aici expoziţia după 12 ani, o privire asupra artei din România în 180 de lucrări. De la sculptură, pictură, grafică, fotografie, până la instalaţii multimedia, documente, o privire unică asupra a 50 de ani de artă produsă în România”.