"România Sălbatică", amplu proiect documentar, va avea premiera naţionala la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ce se va desfăşura în perioada 23 iulie - 1 august, arată News.ro. După mii de kilometri parcurşi, sute de ore de filmare şi zece ani de pre-producţie, cel mai mare proiect de fotografie şi film documentar dedicat naturii din ţara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piaţa Unirii. Ultima etapa a proiectului a început în 2018, când producătorii au decis să adune toată munca acestor ani într-un film de anvergură, singurul de aceasta amploare. "România Sălbatică" este cel mai complex documentar dedicat naturii din ţara noastră şi promite publicului filmări în premieră pentru România, din regiuni spectaculoase şi greu accesibile, precum şi povesti unice despre biodiversitatea ţării. "Filmul acesta este o călătorie, una care să ne ajute să descoperim măcar o parte din bogăţia naturală pe care o avem. Pierduţi în cotidian, uităm să vedem sau chiar să credem că, dincolo de oraşe, natura abundă. Călătoria noastră va fi una despre emoţie, empatie, dramă şi un strop de comedie. Acest film, ca de altfel întregul proiect, este pentru mine un omagiu adus naturii de la care am învăţat, de care m-am bucurat, pe care am înţeles că trebuie să o respect”, a declarat Dan Dinu, iniţiatorul proiectului şi regizorul filmului documentar.