Cultură

Ordinul Crucea Bucovinei acordat unui renumit profesor

Ordinul Crucea Bucovinei acordat unui renumit profesor
30 prof.

Profesorul Remus Rus, specialist în istoria şi filosofia religiilor, a primit, vineri, din partea Arhiepiscopului Calinic, Ordinul Crucea Bucovinei, cea mai înaltă distincţie pentru mireni a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, „pentru remarcabila activitate dedicată Bisericii şi Comunităţii”. Distincţia i-a fost înmânată de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, după ce prof. univ. dr. Remus Rus a susţinut conferinţa „Iubirea de frumos şi înţelepciune, calea spre desăvârşire”. A urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri în cadrul căreia au fost discutate diverse teme din sfera teologică şi a istoriei religiilor, scrie basilica.ro. Invitatul le-a împărtăşit celor prezenţi din experienţa dobândită în diferitele perioade ale vieţii sale, ca student ori doctorand în ţările europene, ca profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii Bucureşti sau cercetător, raportându-se totodată la rolul de creştin. În timpul evenimentului a avut loc şi lansarea celui de-al doilea volum din Filocalia siriacă, semnat de renumitul profesor. Întâlnirea, organizată de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial Suceava, a avut loc în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Municipiul Rădăuţi şi a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)