Mitropolia Moldovei şi Bucovinei susține că a luat decizia de a crește numărul de zile în care pelerinii pot trece pe la racla Sfintei Parascheva tocmai pentru a evita aglomerațiile și că, pe toată durata procesiunii, vor fi amplasate culoare care vor asigura distanțarea socială între pelerini.
”Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Va exista un culoar de acces către sfintele moaşte care să asigure păstrarea distanţării fizice.
După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Vor fi puse la dispoziţia pelerinilor măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces şi pe parcursul rândului”, se arată în comunicatul reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Joi, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și-a exprimat îngrijorarea față de evoluția epidemiei de COVID-19 din România și alte șase state membre UE, în care rata de cazuri severe și mortalitatea sunt foarte ridicate. Agenția europeană susține că singura strategie pentru aceste țări este ”să implementeze măsuri stricte de prevenire a transmiterii virusului” și avertizează că, inclusiv în condițiile impunerii de restricții, riscurile pentru populație rămân ridicate.