Cultură

"Un secol de muzică" la Opera Naţională Română din Timişoara

"Un secol de muzică" la Opera Naţională Română din Timişoara
21 op

Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) invită publicul meloman, vineri, de la ora 19:00, la concertul aniversar intitulat "Un secol de muzică", dedicat dirijorului şi compozitorului Laszlo Rooth, personalitate marcantă a scenei muzicale. Laszlo Rooth este membru fondator al Operei Naţionale Române din Timişoara. Gala omagială aduce în prim-plan momente muzicale de excepţie, interpretate de artişti consacraţi, într-un spectacol care celebrează moştenirea artistică lăsată de maestru. Programul include şi aranjamente muzicale realizate de Laszlo Rooth, arată un comunicat al ONRT. Născut la Satu Mare, muzicianul şi-a petrecut tinereţea la Oradea, de unde a fost deportat la Auschwitz, în 1944, împreună cu familia. După război, a studiat la Academia de Muzica "Franz Liszt" din Budapesta, debutând ca dirijor la Opera Română din Timişoara în 1948. În 1953 a devenit prim-dirijor al Operei timişorene, poziţie deţinută până în 1958, timp în care a dirijat sute de spectacole şi a compus lucrări orchestrale.
Conducerea muzicală a spectacolului de gală de la Timişoara îi aparţine invitatului NIR BRAND. Pe scenă vor urca: sopranele Narcisa Brumar, Lăcrimioara Cristescu, Diana Chirilă, mezzosoprana Gabriella Varvari, tenorii Cristian Bălăşescu, Cosmin Ifrim, Bogdan Zahariea, baritornul Cristian Rudic şi basul Octavian Vlaicu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)