Cultură

Viaţa de prinţesă nu e chiar uşoară

Viaţa de prinţesă nu e chiar uşoară
14 cat

Prinţesa moştenitoare olandeză, Catharina-Amalia, în vârsta de 18 ani, s-a mutat din căminele studenţeşti din Amsterdam la palatul regal din cauza ameninţărilor la adresa securităţii sale, a anunţat familia regală, relatează The Guardian, potrivit news.ro. Moştenitoarea tronului olandez ieşea din casă doar ca să participe la cursuri la Universitatea din Amsterdam, au spus ei. Regele Willem-Alexander a vorbit despre o situaţie ”foarte grea” în timpul unei vizite de stat în Suedia, joi, în timp ce ANP a citat-o pe Regina Maxima spunând că prinţesa ”cu greu ar putea ieşi din casă”.
Amalia a început să studieze la Universitatea din Amsterdam în septembrie şi s-a mutat într-un apartament din Amsterdam, dar cuplul regal a spus acum că preocupările pentru siguranţa ei au forţat-o să se mute înapoi la palatul regal Huis ten Bosch din Haga.
Nu au existat detalii despre natura ameninţărilor, însă luna trecută, mai multe agenţii de presă olandeze au relatat că prinţesa se află sub securitate sporită din cauza temerilor că bande criminale ar putea să o răpească sau să o atace.
Anul trecut, prinţesa Amalia i-a scris prim-ministrului că doreşte să renunţe la drepturile sale asupra unor venituri de 1,6 milioane de euro (1,4 milioane de lire sterline) pe an, pentru că o fac să se simtă ”incomod”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)