Saşii dintr-un sat din judeţul Sibiu foloseau plăcuţe de lemn ca să îşi cheme vecinii în ajutor la diferite munci, cum ar fi la coasă sau la săparea unei fundaţii. „Acesta era WhatsApp-ul saşilor de odinioară”, spune o localnică din Curciu. În satul Curciu, căruia saşii îi spun Kiertš, iar maghiarii Korös, profesoara de limba germană şi engleză Dana Crişan a devenit ghid pentru turiştii care au ajuns la Biserica Evanghelică, a carei construcţie a durat 50 de ani. Pentru sătenii din Curciu, soarele are propriul sunet. „Avem un clopot turnat în 1536, care anunţă răsăritul şi apusul. În fiecare zi, clopotarul vine şi trage acest clopot de două ori, dimineaţa şi seara. Orele diferă în funcţie de anotimp, după cum se trezeşte sau pleacă soarele la culcare”, spune profesoara-ghid. „Acesta era WhatsApp-ul saşilor de odinioară”, spune profesoara-ghid Dana Crişan. Este vorba de plăcuţe de vecinătate, confecţionate din lemn, pe suprafaţa cărora erau gravate diferite iniţiale. „Timp de sute de ani, saşii au folosit aceste placuţe pentru a comunica între membrii comunităţii. Sistemul era simplu şi eficient: liderul mergea la un membru, îi transmitea mesajul pentru ceilalţi, cum ar fi convocarea pentru coasă sau săparea unei fundaţii, şi îi dădea plăcuţa. Acesta o transmitea mai departe, împreună cu mesajul. Astfel, mesajul şi plăcuţa ajungeau la toţi membrii vecinătăţii şi nimeni nu putea spune că nu a fost înştiinţat sau să întrerupă firul comunicării”.
