Economie

Activele Pilonului II de pensii, în scădere cu 0,6 procente

Activele Pilonului II de pensii, în scădere cu 0,6 procente

Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II au pus capăt în februarie 2021 unei serii de zece creşteri lunare consecutive, începută în aprilie 2020, în contextul în care activele s-au diminuat cu 470 mil. lei faţă de luna precedentă, la aproximativ 77,1 miliarde de lei, arată datele Autorității de Supraveghere Financiară.

„Au fost doi factori care au avut un impact negativ asupra performanţei fondurilor de pensii Factorul principal a fost majorarea substanţială a yieldurilor obligaţiunilor, ceea ce înseamnă că prin marcarea la piaţă a portofoliilor de obligaţiuni ale fondurilor de pensii, obligaţiunile fiind principala deţinere a fondurilor de pensii, a rezultat o valoare de piaţă mai mică“, a explicat Adrian Codirlașu, citat de Mediafax.

Cea mai mare pondere a investiţiilor fondurilor Pilon II era în titluri de stat, respectiv 66,14% la februarie 2021, în scădere de la 67,3% în ianuarie 2021, arată datele ASF. Ca şi valoarea, investiţia în titluri de stat la februarie era de 51 mld. lei, faţă de 52,2 mld. lei la final de ianuarie 2021.

Pe de altă parte, investiţia în acţiuni reprezenta la februarie 2021 circa 22,3%, echivalentul a 17,2 mld. lei, faţă de 22,16% la ianuarie 2021 cu aproximativ aceeaşi valoare.

Pe partea de active, de la începutul anului 2021, fondurile de pensii au „pus“ circa 2 mld. lei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)