Modificările salariale prevăzute prin OUG nr. 93/2023, care a stabilit noile salarii minime brute pe țară garantate în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară, era obligatoriu să fie transmise în Revisal în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii, adică până pe 28 noiembrie.
Nerespectarea acestui termen poate fi sancționată, de către inspectorii de muncă, prin amenzi de la 5.000 la 8.000 lei.
OUG nr. 93/2023 stabilește cele două salarii minime aplicabile începând cu veniturile lunii noiembrie în:
- sectorul construcții (în mod exclusiv codurilor CAEN listate în Codul fiscal la art. 60 pct.5) - 4.582 lei;
- sectorul agricol și industria alimentară (în mod exclusiv codurilor CAEN listate în Codul fiscal la art. 60 pct. 7) - 3.436 lei.
Angajatorii care nu acordă aceste salarii minime nu pot aplica facilitățile fiscale prevăzute pentru respectivele domenii. Însă acordarea salariilor minime de sector nu e suficientă pentru aplicarea respectivelor facilități fiscale, precizează avocatnet.ro.
„Prima obligație, cea de a modifica salariul minim, ar trebui să se facă printr-un act adițional la contractul individual de muncă (CIM). Codul muncii stipulează că „orice modificare (...) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiționat la contract, anterior producerii modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege”, informează sursa citată.