Consiliile județene de la Galați, Brăila, Ialomița și Călărași au pus bazele unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară pentru dezvoltarea infrastructurii de transport de interes strategic în această zonă a țării. Vineri, 13 ianuarie, în cadrul unei ședințe extraordinare, a fost aprobată asocierea dintre Consiliul Județean Galați și celelalte trei consilii.
„Este practic o alianță administrativă pentru dezvoltarea acestei regiuni a țării. Împreună, vom elabora, coordona și implementa proiecte majore în infrastructura de transport și vom atrage fonduri, europene sau de la bugetul de stat, pentru dezvoltarea economică a celor patru județe, inclusiv prin atragerea de investitori. De aceea, vom fructifica orice șansă de conectare a regiunii la marile rețele de transport.
Această alianță a fost constituită pentru că vrem să profităm de orice oportunitate de a crește nivelul de trai, de a progresa și de a dezvolta aceste comunități. Cu toții ne propunem să facem mai multe și mai bine pentru comunitățile pe care le reprezentăm”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Un prim proiect care va fi coordonat de către noua asociere administrativă este construirea unui drum TransRegio Galați – Brăila – Slobozia (Ialomița) – Drajna – Autostrada A2 - Chiciu (Călărași), în parteneriat cu Ministerul Transporturilor.
Sediul acestei asociații va fi la Galați, iar în funcția de președinte a fost ales Costel Fotea, președintele CJ Galați.