Operatorul Regional Apă Canal SA Galați a început o amplă campanie de contorizare a clienților din comuna Frumușița, respectiv montarea a 1.300 contoare electromagnetice cu citire la distanță, achiziționate în cadrul unui proiect cofinanțat prin POIM 2014-2020.
În acest context, echipe ale operatorului vor verifica și situația contractelor perfectate pentru serviciul de alimentare cu apă, se vor lua măsuri de perfectare a contractelor și intrare în legalitate la locațiile pentru care încă nu există toate documentele necesare.
„Rugăm proprietarii imobilelor să dea curs solicitărilor operatorului și să permită accesul la căminele limită de proprietate pentru verificări sau contorizare”, menționează Apă Canal.
Operatorul reamintește că, de la preluarea în aria de operare a comunei Frumușița (1 aprilie 2022), a realizat o serie de investiții în vederea furnizării serviciului de alimentare cu apă în parametrii de calitate prevăzuți de legislația în vigoare.
Astfel, „față de 3 foraje funcționale la momentul preluării serviciului, în prezent avem 5 foraje în funcție (3 la Frumușița și 2 la Tămăoani), cu capacități mult mai mari decât la momentul inițial, astfel încât să putem asigura consumul de apă potabilă, inclusiv în condiții de secetă și temperaturi caniculare.
S-au înlocuit pompele defecte de la foraje, s-au efectuat reparații electrice și hidraulice pentru funcționarea eficientă a acestora, s-au executat lucrări de contorizare a forajelor, pentru decontarea volumului de apă prelevat din subteran cu Apele Romane. În momentul de față se află în analiză promovarea unei investiții pentru optimizarea echipamentelor de pompare de la foraje.
S-au achiziționat și montat instalații de tratare a apei - dezinfecție cu hipoclorit de sodiu - la gospodăriile de apă Frumușița și Tămăoani, pentru a-i conferi statutul de apă potabilă, conform legislației în vigoare. La cele două gospodării de apă s-au montat sisteme fotovoltaice pentru funcționarea instalațiilor de tratare, precum și sisteme de supraveghere. S-a obținut autorizația sanitară de funcționare; calitatea apei potabile este monitorizată atât de către societatea noastră, cât și de către DSP Galați
De asemenea, s-au identificat zonele critice din rețea, context în care s-au montat și reabilitat numeroși hidranți, atât pentru a fi folosiți în caz de incendiu, cât și pentru a permite efectuarea spălărilor în rețea ori de câte ori este necesar pentru asigurarea parametrilor de calitate ai apei potabile. Am montat hidranți chiar și în această săptămână. Acțiunea va continua și în perioada imediat următoare”, afirmă Apă Canal.
Reprezentanții companiei precizează că, în cadrul campaniei de contorizare începute în comuna Frumușița, se vor înlocui și armăturile din căminele de la limita de proprietate, cu unele noi, pe cheltuiala Apă Canal.