Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are în plan, pentru acest an, finanțarea unui program care să facă apele României mai curate, iar printre beneficiari se vor afla inclusiv comunitățile dunărene, a anunțat ministrul de resort, Mircea Fechet, în cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului „Congresul Dunărenilor”, informează Agerpres.
„Sunt convins că această calitate de a fi localitate riverană Dunării generează și provocări, la fel cum generează și oportunități. Am survolat de curând toată Dunărea și, din păcate, am observat nu doar frumusețea acesteia, dar am văzut sute de depozite ilegale de deșeuri - aproape în fiecare comunitate, așa cum se întâmpla și acum 100 de ani, localnicii obișnuiesc să își arunce gunoaiele la marginea localității. Diferența este că atunci când le cari «la pârâu» este o chestiune de timp până când vine o viitură, le mută în comunitatea din aval și tot așa, până când ajung în Dunăre. Avem în vedere să finanțăm în acest an un program care să facă apele României mai curate, de care ne dorim să beneficieze și comunitățile dunărene. Sper, prin acest eveniment, să înțelegem mai bine care sunt problemele din aceste zone și să reușim să rezolvăm din ele prin intermediul acestor finanțări”, a spus Fechet, citat într-un comunicat de presă al Asociației MaMultVerde, organizatorul evenimentului.
Un studiu de caz privind colectarea deșeurilor reciclabile în județele aflate de-a lungul Dunării, realizat în parteneriat cu Ecoteca, a arătat că în cazul Constanța și Galați se remarcă performanțe economice și educaționale notabile, în timp ce Giurgiu este cel mai vulnerabil județ, necesitând intervenții strategice pentru a-și redresa scorurile slabe la capitolele mediu, educație și populație. De asemenea, Caraș-Severin și Mehedinți demonstrează potențial ridicat în protejarea resurselor naturale, iar județele Ialomița și Brăila, vulnerabile economic, au nevoie de sprijin pentru a evita stagnarea sau declinul.
De la implementarea Sistemului Garanție-Returnare observăm din ce în ce mai puține PET-uri abandonate în natură și apreciem că procentul de colectare și reciclare este în creștere. În același timp, ne confruntăm cu mari provocări legate de celelalte tipuri de deșeuri - plasticul și alte ambalaje, ce nu intră sub incidența SGR, deșeuri din construcții etc. În 2024 am efectuat, în cadrul Rețelei Comunitare Cu Apele Curate, o cartare a malurilor râurilor și am identificat peste 60 de depozite ilegale de deșeuri pe Dunăre și pe afluenții săi”, a declarat Marta Popescu, coordonatorul programului „Cu Apele Curate”, potrivit sursei citate.