Guvernul va compensa facturile la electricitate pentru românii cu venituri medii sau consum mediu, începând cu 1 noiembrie, a afirmat, marţi, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, după întâlnirea pe care a avut-o la Palatul Victoria cu premierul Florin Cîțu și reprezentanți ai ANRE, Transelectrica și Consiliul Concurenței, pe tema preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.
„Pe lângă compensarea consumatorilor vulnerabili, vrem să compensăm consumatorii până la venitul mediu sau consumului mediu şi vrem să compensăm în totalitate această iarnă, care începe la 1 noiembrie şi se termină la 31 martie", a precizat ministrul, potrivit Agerpres.
Conform acestuia, în România sunt 4,5 milioane de gospodării care consumă până în 1.000 de kWh pe an, ceea ce înseamnă peste 10 milioane de români.
Ministrul a susţinut că această compensare se va face indiferent dacă Legea consumatorului vulnerabil va fi votată în timp util.
„Acum calculăm impactul bugetar, dar sursa de finanţare este clar impozitul pe venitul suplimentar din dereglementarea preţului gazelor, iar din estimările noastre sumele sunt de două ori mai mari decât anul trecut, întrucât şi preţul este mai mare, impozitul pe dividende al companiilor unde statul este acţionar şi nu uitaţi că de la Hidroelectrica statul are acel dividend suplimentar de 800 de milioane de lei încă nevirat şi care este ţinut ca sursă de finanţare pentru compensarea la electricitate", a arătat Virgil Popescu.