Agenția Națională a Funcționarilor Publici are 77% dintre angajați vaccinați, însă va trimite în telemuncă, de luni, 52% dintre funcționari, a anunțat ANFP, citată de Mediafax.
„Eu pregătisem pentru luni, 25 octombrie, un nou Ordin de președinte cu măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului însă HG-ul a făcut necesare anumite modificări. De exemplu, eu prevăzusem telemuncă pentru 30-50% din angajați, HG spune să fie minim 50%. ANFP are 77% dintre angajați vaccinați. ANFP lucrează cu 4.000 de instituții din sistemul public, adică toate cele în care există funcționari publici și de aceea responsabilitatea noastră este foarte mare”, spune Violeta Vijulie, președinte ANFP.
Potrivit deciziilor luate în Colegiul Managerial de sâmbătă, toți cei care doresc să se vaccineze (din cei 23% nevaccinați) au prioritate la zi liberă, indiferent de atribuțiile lor în instituție, iar 52% dintre angajați vor merge în telemuncă.
Recomandările pentru prioritate la telemuncă sunt:
- persoane nevaccinate, vaccinate dar vulnerabili din punct de vedere medical,
- persoane care au copii de vârstă școlară, având în vedere vacanța forțată,
- persoane din departamentele al căror obiect de activitate nu afectează interacțiunea cu beneficiarii ANFP, cum ar fi comunicarea sau fondurile europene.
Conform sursei citate, ANFP va continua să asigure instituțiile publice cu dezinfectanți și măști pentru angajați, iar accesul în instituție, pentru cei din afara ei, se va face doar cu certificat verde sau test.
De asemenea, s-a stabilit suplimentarea numărului de nebulizări de la 2 în 30 de zile la 4 în 30 de zile.
S-a decis și amânarea cursurilor de pregătire desfășurate de ANFP pe proiecte europene.