Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice, a fost publicat pe portalul ANAF, informează Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.
Conform ghidului, persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) până la data de 25 mai.
În cazul în care persoanele fizice intenționează să realizeze sau realizează deja în mod individual venituri din prestarea de servicii reprezentând meditații, au obligația de a se înregistra la Oficiul Național al Registrului Comerțului și de a solicita autorizarea funcționării, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008, informează documentul citat.
De asemenea, în situația în care contribuabilul care obține venituri din activități independente încasează integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea prestărilor de servicii efectuate direct către populație, acesta are obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Ghidul poate fi consultat pe portalul www.anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative, la linkul https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_meditatii_2022.pdf