Economie

Programul Trezoreriei la trecerea dintre ani

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a publicat programul calendaristic pentru efectuarea operațiunilor în numerar și prin virament prin unitățile Trezoreriei Statului, la sfârșit de an.

Pentru operațiuni în numerar, depunerea încasărilor în numerar ale unităților vamale din perioada 29 decembrie –  2 ianuarie se face până la 3 ianuarie.

Depunerea sumelor în numerar aflate în casieriile proprii ale instituțiilor publice, până la 29 decembrie, ora 10.00.

Depunerea eventualelor venituri încasate în numerar de către instituțiile publice în data de 29 decembrie are ca termen-limită 3 ianuarie.

Achitarea la casieriile Trezoreriei a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri în numerar este posibilă până la 29 decembrie, ora 10.00.

Pentru operațiuni prin virament, depunerea documentelor prin care instituțiile publice dispun plăți de la titlurile de cheltuieli bugetare 56, 58, 60 și 61, inclusiv a documentelor de plată prin care se dispun plăți din sumele încasate de la aceste titluri de cheltuieli bugetare – până la 29 decembrie, ora 10.00.

Depunerea documentelor prin care instituțiile publice dispun plăți interne, intrajudetene și interjudețene reprezentând operațiuni de achitare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, regularizare cu bugetele din care au fost încasate sume, operațiuni de virare în conturile instituțiilor publice ierarhic superioare etc. se fac la termenele prevăzute în normele metodologice, în funcție de natura operațiunilor. Pentru operațiunile cu termen 29 decembrie 2023, ora limită este 10.00.

Depunerea documentelor prin care instituțiile publice dispun plăți aferente datoriei publice locale și depunerea documentelor prin care operatorii economici dispun plăți se fac până la 29 decembrie ora 10.00.

Evaluați acest articol
(0 voturi)