Economie

Proiect de peste 200 milioane de lei pentru reducerea riscului de inundații al municipiului Tecuci

Proiect de peste 200 milioane de lei pentru reducerea riscului de inundații al municipiului Tecuci

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a organizat, marți, la sediul Primăriei Tecuci, conferința de presă de închidere a proiectului de investiții „Reducerea riscului la inundații a municipiului Tecuci, județul Galați”.

Proiectul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 217.571.493,71 lei.

Prin proiect s-au realizat lucrări de regularizare a cursului de apă Tecucel, o acumulare nepermanentă pe cursul Tecucel cu o capacitate de 2,76 milioane de metri cubi, plantări de cordoane forestiere pe o lungime de 3.300 de metri pe cursurile de apă Râpa Roșie și Tecucelu Sec, fiind reabilitate și două stații de pompare.

Aceste lucrări au ca scop principal apărarea împotriva inundațiilor a obiectivelor socio-economice și a populației din municipiul Tecuci și din comunele Buciumeni și Nicorești.

Evaluați acest articol
(0 voturi)