Educație

225 000 de elevi au fost înscriși pentru participarea la orele remediale

Participarea la orele remediale, potrivit noului ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, se va putea organiza în forma fizică în toate şcolile din localităţile în care rata de incidenţă COVID-19 este mai mică de 6 la mie, adică nu sunt carantinate, după cum a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Potrivit datelor centralizate din comunicările inspectoratelor şcolare judeţene, au fost înscrişi pentru ore remediale 75.000 de elevi în învăţământul primar, 60.000 în învăţământul gimnazial şi 90.000 în învăţământul liceal.

În jur de 2,8 milioane de elevi erau înscriși în sistemul de învățământ din România la începutul anului școlar 2020-2021. Inițial, circa 100.000 dintre aceștia au început școala online, dar pe parcurs au intrat mai multe școli în scenariul roșu, iar din 9 noiembrie 2020 și până la 8 februarie 2021 școala s-a desfășurat în sistem exclusiv online.

În acest context, orele remediale se vor ţine fizic, cu măsuri de siguranţă epidemiologică, „indiferent de scenariu, indiferent de clasă”, în şcolile din localităţile care nu sunt carantinate, adică unde incidenţa este de sub 6 la mia de locuitori.

Ministerul recomandă să fie constituite grupe de 12 elevi, iar activitatea remedială să fie de 20 de ore pe lună/elev, cu prezenţă fizică în clasă, în timpul zilelor lucrătoare, nu în weekend.

Elevii pentru care sunt organizate orele de recuperare sunt cei care:

  • nu a avut acces sau au avut acces deficitar la activităţile educaţionale desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi al internetului;

  • se află în situaţie de corigenţă la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2020-2021 sau au situaţia şcolară neîncheiată la cel puţin o disciplină;

  • au nevoie de această activitate având în vedere rezultatele şcolare obţinute în semestrul anterior sau la evaluarea iniţială de la începutul semestrului II.

Inspectoratele şcolare repartizează bugetele corespunzătoare acordării sprijinului financiar unităţilor de învăţământ în care vor fi organizate activităţile remediale, în funcţie de numărul declarat de elevi care se încadrează în criteriile de eligibilitate. Se acordă unităţilor de învăţământ care organizează aceste activităţi un sprijin de 200 lei/ lună /elev.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare