Educație

A XXIII-a ediție a Programului Hortus – 2025 s-a încheiat

A XXIII-a ediție a Programului Hortus – 2025 s-a încheiat

Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță", instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, a finalizat a XXIII-a ediție a Programului Hortus – 2025, desfăşurată ȋn secția Grădina Botanică, în perioada aprilie-iunie 2025.

Anul acesta au participat elevi ai claselor a V-a și a VI-a din cadrul Colegiului Național „Costache Negri” – profesor coordonator Enciu Cateluța, ai Școlii nr. 29 – profesor coordonator Manole Melania, ai Şcolii nr. 5 – profesor coordonator Vizinteanu Mariana, ai Școlii nr. 9 – profesor coordonator Pagu Zoica și ai Școlii Gimnaziale „Constantin Gh. Marinescu” – profesor coordonator Masgras Adrian.

Festivitatea de încheiere a avut loc prin evaluarea deprinderilor dobândite de către elevi, pe toată durata programului, fiind urmată de decernarea diplomelor de participare.

Programul educativ Hortus coordonat de muzeograf ing. Zlate Elena, vizează familiarizarea elevilor cu abilități practice de bază ce privesc înmulțirea plantelor ornamentale, prin diferite metode (semănat, butășit, despărțire de tufe), dar și întreținerea lor ulterioară (udare, repicare, transvazare).

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)