Ministerul Educației a aprobat lista competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România în anul școlar 2023 - 2024, la nivel internațional, național și regional, respectiv lista proiectelor de educație extrașcolare internaționale, naționale, regionale și interjudețene.Pe lista se înscriu:
-
Calendarul competițiilor internaționale pe discipline școlare și proiecte educative desfășurate în România și în străinătate, la care participă elevii români - 2024
-
Calendarul olimpiadelor școlare - 2023-2024
-
Calendarul activităților de pregătire și selecționare a loturilor naționale pentru participarea la olimpiadele internaționale - 2024
-
Calendarul concursurilor naționale școlare - cu finanțare de către ME - 2023-2024
-
Calendarul concursurilor naționale școlare - fără finanțare de către ME - 2023-2024
Urmează să fie completată lista calendarelor și cu cel al competițiilor sportive.
Listele olimpiadelor, concursurilor și competițiilor, precum și calendarele de desfășurare sunt disponibile pe site-ul ministerului.
În vederea organizării și desfășurării tuturor tipurilor de competiții școlare sunt interzise perceperea de taxe de participare și/sau solicitarea altor contribuții financiare (achiziționarea de cărți, reviste, ghiduri, compendii, etc.).
De asemenea, sunt interzise în unitățile de învățământ preuniversitar de stat organizarea și desfășurarea de competiții și concursuri școlare cu taxă sau pentru care se solicită din partea părinților/elevilor orice tip de contribuție financiară (achiziționarea de cărți, reviste, ghiduri, compendii etc).