Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a participat la „Conferința Națională de Cercetare în Educație - Pași către Viitor: Perspective pentru Educație și Cercetare Educațională”, organizată la Brașov (Universitatea Transilvania) de către Asociația Română de Cercetare în Educație.
În cadrul dezbaterilor au fost discutate:
▪️organizarea formării specialiștilor în educația timpurie;
▪️masteratul didactic, cu scopul de a fi compatibilizat cu masteratele de specialitate;
▪️formarea didactică a personalului din învățământul superior.
Concluziile rezultate vor fi transmise către minister, iar discuțiile despre masteratul didactic vor continua împreună cu specialiștii din domeniu, pentru a contura cele mai bune soluții.