Educație

Consiliul Național al Elevilor: sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2021 trebuie să fie susținută

Un număr considerabil de absolvenți de liceu ar pierde șansa ocupării unui loc în cadrul facultăților din întreaga țară dacă nu se va susține sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2021, atrage atenția Consiliul Național al Elevilor (CNE) într-un comunicat de presă. Amintim că anul acesta nu va exista o sesiune specială a Bacalaureatului, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a spus pe 13 mai, la Guvern, că va exista o etapă specială doar pentru elevii care susțin Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a.

„Decizia Ministerului Educației de a anula sesiunea specială a examenului de Bacalaureat, destinată elevilor infectați cu COVID-19/aflați în carantină este surprinzătoare și nejustificată, în contextul în care aproape 5% dintre noile cazuri de infectare cu virusul Sars-Cov-2 sunt identificate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, conform datelor CNSCBT. Din acest motiv, considerăm că este imperios ca Ministerul Educației să organizeze o a doua sesiune a examenului de Bacalaureat în vară, dedicată elevilor care nu au putut participa la prima, din motive medicale (COVID-19). În caz contrar, peste 100 de mii de elevi care susțin examenul de Bacalaureat în vară vor fi puși în situația de a-și amâna studiile din cauza unor situații independente de voința lor”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)