Pe 9 mai începe Evaluarea Națională la clasa a II-a cu proba scrisă la Limba română. În aceeași zi este organizată și proba scrisă la Limba maternă. Proba de citit la Limba română are loc pe 10 mai, iar elevii de clasa a II-a vor susține proba la Matematică pe 11 mai.
Conform metodologiei, timpul de lucru este de câte 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II. Limba română pentru minoritățile naționale, scris-citit se va susține vineri, 12 mai 2023.
Sălile în care se susţine evaluarea națională sunt cele în care elevii clasei îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi în timpul administrării evaluării.
Înainte de începerea testului, administratorul de test realizează, într-o manieră motivantă, instructajul elevilor cu privire la proceduri şi la importanţa acestei evaluări, conform metodologiei.
Art. 16 – (4) Fiecărui elev i se distribuie testul din ziua respectivă, pe care îşi scrie numele, prenumele şi unitatea de învăţământ.
(5) Înregistrarea şi monitorizarea timpului de rezolvare a testelor se fac de către administratorul de test.
(6) Pe durata evaluării, administratorul de test asigură respectarea ordinii şi a liniştii în sala de clasă.
După ce se termină timpul alocat, profesorul recuperează testele de la elevi, conform procedurilor.
Rezultatele individuale obţinute la EN nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.