Educație

Fonduri europene pentru elevi defavorizați

Fonduri europene pentru elevi defavorizați

Aproape 260.000 de elevi defavorizaţi vor primi tichete sociale în valoare de câte 500 de lei pe an pentru materiale şcolare, haine şi rechizite necesare frecventării şcolii, potrivit unui comunicat al Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Alocarea bugetară, conform ghidului solicitantului Acordarea de materiale şcolare - rechizite şi vestimentaţie necesară frecventării şcolii, este de 130 milioane lei, suficientă pentru cei 259.786 de beneficiari, după ce se scade costul de achiziţie publică pentru emiterea tichetelor sociale.

Ca urmare a faptului că, la momentul actual, Ministerul Educaţiei a identificat un număr mai mare de elevi eligibili, a fost solicitată majorarea bugetului până la aproximativ 215 milioane lei, pentru a oferi sprijin educaţional tuturor beneficiarilor eligibili.

Evaluați acest articol
(0 voturi)